154 de ani de la Unirea Principatelor Romane

24 ianuarie

O trăsătură specifică a istoriei românilor este aceea că ei au trăit, secole de-a rândul, în trei principate vecine și autonome: Țara Românească, Moldova și Transilvania. Românii celor trei provincii, se simțeau frați prin limbă, port, tradiții, istorie, cultură și religie. Astfel, tot mai mulți își exprimau dorința de a fi uniți oficial și de a avea un singur domnitor român.

Mihai Viteazul a fost domnitorul care a scris pagina cea mai strălucită a evului mediu românesc prin realizarea primei uniri în anul 1600, arătând drumul pe care trebuia să-l urmeze poporul român, și anume, înfăptuirea unui singur stat, sub același nume și același conducător.

În secolele următoare se intensifică schimburile economice și culturale între cele trei provincii românești, răstimp în care conștiința unității de neam se transformă în conștiință națională.

Secolul al XIX-lea  este secolul marilor evenimente, care au marcat istoria poporului român. Primul mare eveniment a fost revoluția din 1821, care, deși, înfrântă,  a constituit o manifestare puternică a conștiinței colective a românilor. Al doilea a eveniment însemnat fost revoluția din 1848. Cu toate că a fost crunt înăbușită, a constituit un mare succes pentru poporul român, pregătind terenul pentru unirea Moldovei și a Valahiei. Programul generației de la 1848 va fi parțial îndeplinit în 1859 prin eforturile și ideile îndrăznețe ale poporului român.

Contextul intern și internațional al Unirii Principatelor a fost deosebit de complex. Unirea a fost precedată de o serie de evenimente și a fost pregătită printr-o intensă activitate de propaganda și de sensibilizare în favoarea Unirii, îndeosebi din partea Partidei Naționale și a pașoptiștilor refugiați în Occident.

După războiul Crimeii, deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18-30 martie 1856) prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale și alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii.

Mihail Kogălniceanu a făcut, alături de alți fruntași ai vremii, o pledoarie convingătoare pentru Unire, afirmând în Adunarea ad-hoc a Moldovei: "Dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hrănită de toate generațiile trecute, aceea care este sufletul generației actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generațiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită și neapărată”.

Depășind multe și diferite piedici, cele două adunări ale Moldovei și Valahiei au ales la 5 și respectiv 24 ianuarie 1859 același domn, în persoana colonelului Alexandru Ioan Cuza. Proclamarea lui A.I.Cuza ca domnitor al celor două Principate a declanșat o puternică explozie de entuziasm. Pretutindeni a avut loc manifestații de bucurie, se cânta și se juca Hora Unirii, din mii de piepturi răsunau: ,,Trăiască Unirea, Trăiască Cuza Vodă , Trăiască România, una și nedespărțită”.

Ziua de 24 ianuarie este dominată de o mare încărcătură istorică pentru poporul român, ea marcând apariția primului stat unitar român, centrul în jurul căruia se va întregii, mai târziu, națiunea română.

Apostolos Patelakis